Alegerea Mariei de a părăsi casa Mireasa a adus multă durere în sufletul lui Liviu. Acesta a considerat că fosta lui iubită nu se va…
Atunci când a venit ajutorul medical, doamna Daniela a acuzat stări de greață, iar medicul s-a asigurat că se va simți mai bine după ce…
Andra Stancu a anunțat pe rețelele de socializare că relația dintre ea și David a luat sfârșit. Vestea profund neașteptată de fani i-a luat prin…
Cei doi formează al șaselea cuplu din acest sezon. Ionuț și Costinela se simt extrem de bine împreună și au decis să-și acorde o șansă.…
Izabela a încercat să îi spună Adelinei că atitudinea ei este cea care dă tonul relației ei cu Alin. Adelina a spus că ea este…
Pe 21 mai, Radu și-a aniversat ziua de naștere, prilej cu care Mădălina i-a pregătit o surpriză. Frumoasa mireasă i-a pregătit tort, șampanie, baloane și…
Cei doi s-au fotografiat la mare, în stațiunea Mamaia, chiar pe faimoasa pasarelă. Bianca este surprinsă cu spatele, cu mână întinsă spre Mihai, care o…
Prima care a întâlnit-o pe mama sa a fost Andreea. Cele două au vorbit, iar femeia i-a transmis că este mândră de ea și că…
Mama Săptămânii a primit 52,36% din voturile publicului. Este vorba despre Malvina, mătușa lui Marian. Ce concurenți nu pot fi votați pentru eliminare În Gala…
Aflată pe scări, lângă Alina, doamna Daniela s-a răstit la Adelina. Mama lui Alin credea că iubita fiului său este geloasă pe Alina, cea care…