Meniu Închide

Mireasa 2022, sezon 5. De ce a început Elena să plângă brusc în live. A zis că plânge de dorul mamei, dar altele erau motivele

”Tot timpul făcea treabă, tot timpul. Dacă nu făcea treabă, stătea cu fratele meu. Îi displăceam foarte tare. Refuzam să port hainele pe care ea mi le dădea. Dacă voia să mă bată, eu fugeam.

De atunci, începuse cu din alea, că gen ”ești satana în tine, că nu știu ce, că e necuratul”. Doar aveam nevoie să mă înțeleagă că ea până la urmă ce griji avea?! Dacă stai să o iei așa… Faptul că simt dor e ceva nou”, a zis Elena în bucătărie, într-o discuție cu Adrian.

Elena de la Mireasa sezon 5, relație dificilă cu mama ei

”Am procesat, am simțit ceva nou, ce am simțit pentru prima oară. Simțeam dor foarte profund, era ceva foarte nou pentru mine. Din păcate, amintirile frumoase cu mama lipsesc. Am avut o relație foarte dificilă.

Am reușit să o înțeleg abia după ce am câteva cărți ca să pot să înțeleg că așa își manifestă ea iubirea. Tot timpul avea ceva de comentat, de aia când comentează așa (n.r. concurenții) e floare la ureche. Eu râd pentru că le-am mai auzit o dată. Toată viața mea a fost un comentariu din partea mamei, tot timpul. Erau comentarii negative, critica e puțin spus.”, a explicat Elena la Mireasa Capriciile Iubirii.

Elena a mai afirmat că mama ei nu ținea cont de părerile ei. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa 2022, sezon 5. Sabrina, declarație de dragoste pentru Perneș. Cum a reacționat acesta când a auzit cuvintele nea… Mireasa 2022, sezonul 5. Giovana și Sese s-au certat. De la ce a pornit totul…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mireasa live